Vocea Presei

cele mai importante știri

Secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu s-a întâlnit, astăzi, cu delegația Agenției Europene pentru Chimicale – ECHA, condusă de Dr. Sharon McGuinness, directorul executiv al ECHA

Ionuț-Sorin Banciu

Pe agenda întâlnirii s-au aflat aspecte precum viziunea ECHA, legislația privind managementul chimicalelor, experiențe și provocări în implementarea legislației privind chimicalele, contribuțiile experților naționali în grupurile de lucru ale Agenției.

„Toate politicile de mediu trebuie să aibă la bază știința. Impactul substanțelor chimice asupra sănătății noastre și asupra mediului înconjurător poate fi semnificativ. De aceea este important să avem instituții europene care să ne ajute în evaluarea acestui impact și să propună decizii politice pe baze științifice solide. În ultimii ani am înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește managementul substanțelor chimice, țara noastră contribuind la numeroase initiative, atât la nivel european, cât și la nivel internațional. Eforturile noastre au cuprins mai multe arii de activitate, inclusiv strategii privind sustenabilitatea, reforme de reglementare și îmbunătățirea garanțiilor de mediu. De asemenea, reprezentanții României, aflați în diferite comitete și grupuri de lucru, au adus contribuții importante atât la elaborarea, cât și la finalizarea pozițiilor U.E în domeniul managementului chimicalelor. Astfel, s-a îmbunătățit regimul legislativ la nivel național, dar și european iar toate aceste contribuții ale experților noștri sunt foarte apreciate în comunitatea internațională”, a subliniat Ionuț-Sorin Banciu.

În ceea ce privește contribuția României din ultimii ani în domeniul managementului substanțelor chimice, amintim Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, transformarea abordării strategice a procesului internațional de Management al Chimicalelor (SAICM) în Forumul Global privind Substanțele Chimice, implementarea noului regulament privind bateriile, revizuirea regulamentului REACH și a Regulamentului privind gazele fluorurate.

De asemenea, progrese notabile au fost făcute și în ceea ce privește Regulamentul de clasificare, etichetare și ambalare (CLP) care stabilește noi clase de pericol și criterii pentru etichetare și clasificare. În același timp, progresele au fost înregistrate odată cu implementarea Directivei revizuită privind apa potabilă, care urmărește să sporească accesibilitatea și să protejeze mediul și populația împotriva consecințelor dăunătoare ale apei contaminate.

Alături de experții din cadrul MMAP, la întâlnire au mai participat și reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, ai Universității Ovidius din Constanța și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *