Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanții bibliotecilor comunale și orășenești din județ, în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj.
Cu acest prilej, a înmânat diplome de excelență pentru întreaga activitate fostelor bibliotecare din Crasna – Nagy Clara și Surduc – Georgeta Brie, recent ieșite la pensie, precum și diplome de apreciere pentru implicarea, în 2023, în diverse proiecte pentru comunitate, bibliotecarilor din Șimleu Silvaniei, Bălan, Băbeni, Bănișor, Benesat, Bobota, Bocșa, Boghiș, Camăr, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Crișeni, Dobrin, Hereclean, Hida, Marca, Meseșenii de Jos, Mirșid, Năpradea, Nușfalău, Someș-Odorhei, Șărmășag și Vârșolț.
Totodată, președintele CJ Sălaj a oferit ultimele informații despre stadiul proiectului „HUB – Habitate Utile în Bibliotecile din județul Sălaj”, depus spre finanțare de către administrația județeană, în parteneriat cu Biblioteca „I.S. Bădescu” și cu 32 de primării. În valoare totală de peste 3 milioane de lei, proiectul, al cărui contract de finanțare va fi semnat în perioada următoare, vizează renovarea a trei biblioteci comunale și dotarea altor 29 cu computere și echipamente tehnice.